Două cifre ilustrează o istorie mai puţin cunoscută - 70 de ani de navigaţie pe râul Prut, între 1870 şi 1940 şi 46 de ani, calculând din 1968 până azi, de când se încearcă, fără succes, reluarea tradiţiei. Soluţiile tehnice există. Dureros e că două ţări în care se vorbeşte aceeaşi limbă - România şi Republica Moldova - nu reuşesc, de peste 20 de ani încoace, să ajungă la o înţelegere politică.Cade omul pe gânduri, după ce l-am întrebat cum era navigaţia pe râul Prut, în vremuri de demult. Cel cu care vorbesc acum se numeşte Costache Postelnicu, are 92 de ani, s-a născut şi a trăit o viaţă întreagă pe malul Prutului, în comuna Oancea din judeţul Galaţi, câştigându-şi pâinea numai din agricultură. "Plecam cu căruţa încărcată cu grâne, la Prut. Treceam pe pod, şi acolo, la vreo 200 de metri, mai la nord, era Agenţia. Acolo duceam grânele. Veneau căruţe de peste tot, din Galaţi şi din alte judeţe, din apropiere. Pe aici treceau, pe la Oancea, pe pod", spune bărbatul. Vreau să-mi facă un tablou al acelor timpuri. Zice că erau tot timpul nişte nave care dragau, să fie râul suficient de adânc şi de lat, pentru navigaţie. "Treceau nave de toate felurile, şi de pasageri, şi cu mărfuri. Rareori când s-a întrerupt navigaţia", completează noua mea cunoştinţă. I-a rămas în minte clădirea cu două etaje, Agenţia, probabil agricolă sau portuară, nu mai ştie exact cum se numea, unde agricultorii îşi aduceau grânele. Acolo, în stânga Prutului, peste "drum" de comuna Oanea, era portul. Locul în care grânele erau încărcate pe şlepuri. Pod e şi azi la Oancea, drumul continuând peste graniţa cu cel de-al doilea stat românesc, spre oraşul Cahul. Se dezmorţesc, încetul cu încetul, amintirile, iar Costache Postelnicu parcă vede acum şlepurile acelea, din anii '30, fie împinse de nave, fie trase de boi. Da, aşa era pe atunci, se puneau câteva perechi de boi care mergeau pe malul râului şi trăgeau cu funiile şlepul, spre gurile Prutului, până la Galaţi. Erau şi vase greceşti care circulau pe calea aceasta. Pe greci îi prindea iarna în locurile astea, aşa că la Oancea iernau, cu tot cu vasele lor. Aşa a fost până când ruşii ne-au luat Basarabia. Prutul a încetat să mai fie cale navigabilă în 1940, îmi spune omul din Oancea despre acel an în care a văzut ultima oară un vas trecând pe lângă satul lui. "Aş vrea să apuc ziua să văd iarăşi şlepurile pe Prut, cum era în tinereţea mea", sună parcă ultima speranţă a unei lungi vieţi.
Studiu edificator, din anii '90, în sertarele Ministerului Transporturilor
Probabil că mulţi se întreabă ce-i cu povestea Prutului navigabil, având în vedere că, mai ales dacă te duci pe cursul superior al râului, poţi să-l traversezi, într-o vară secetoasă, fără prea mari eforturi. Ei bine, situaţia este cât se poate de serioasă şi nimic mai clar nu poate fi decât un studiu făcut de Ministerul Transporturilor din România, după 1990, în care se arată că s-a discutat cu autorităţile şi cu oamenii care au afaceri în judeţele vecine cu Prutul, enumerând Galaţiul, Vasluiul, Iaşiul şi Botoşaniul. Ce s-a constatat, pe de-o parte, e că zona asta din estul ţării poate să producă 3,5 milioane de tone de mărfuri, anual, pe de altă parte ajungându-se la concluzia că majoritatea acestei cantităţi poate fi transportată pe calea apei. Să vedem aşadar remorchere încărcate cu grâne sau lemn - nu e nici pe departe o imagine fantezistă asupra felului în care ar putea să arate Prutul.
România interbelică ştia să folosească potenţialul Prutului
A fost o vreme în care autorităţile române dădeau dovada pragmatismului, înţelegând potenţialul Prutului, ca o cale navigabilă de însemnătate pentru economia ţării. Cum altfel să explici faptul că, după Primul Război Mondial, la noi se fac investiţii importante, de către Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie, încât de-a lungul Prutului se putea naviga până în dreptul localităţii Sculeni. Dacă vă uitaţi pe hartă, vedeţi că Sculeni se află azi pe malul stâng al Prutului, pe teritoriul Republicii Moldova, nu departe de Iaşi. Transportând grâne şi materiale de construcţie, în principal, navele aveau o încărcătură de până la 600 de tone. Ce-i drept, de mai mici dimensiuni erau acele vase care ajungeau în segmentul superior al râului. Ceea ce se ştie cu precizie este că pe sectorul Nemţeni - Leova navele aveau un pesjaj de cel mult 1,05 metri, în timp ce de la Leova până la Dunăre puteau circula vase al căror corp se afunda până la 1,20 metri sub nivelul apei. Prutul are însă o istorie mai veche, în ceea ce priveşte navigaţia, după cum arată arhivele Ministerului Transporturilor de la Bucureşti, încă din anul 1870 existând structuri organizate care au reglementat circulaţia ambarcaţiunilor de la Dunăre, în perioada aceea până în dreptul localităţii Nemţeni. Uitaţi-vă pe hartă, ca să vedeţi, tot pe malul stâng al Prutului, mai jos de Ungheni, unde anume se află această localitate - Nemţeni. Cert este că, după ce ruşii ne-au luat Basarabia, Prutul a devenit frontieră de stat, punându-se astfel capăt navigaţiei. Lipsa lucrărilor de întreţinere a făcut din albia râului doar o amintire din ceea ce fusese cândva o cale navigabilă.
Postări asemănatoare
Explozie pe piața chiriilor – Capitala aduce peste 73 de...
Guvernul pornește programul de compensații pentru iarnă – Cererile pot...
Primarul de Edineț depistat de ANI cu avere nejustificată –...
Parlamentul votează facilități, dar exodul moldovenilor continuă
LIVE : Ministrul Natalia Plugaru prezintă datele privind înregistrarea gospodăriilor...
PSRM: Republica Moldova se confruntă cu presiuni sociale – Partidul...
Caută
Urmărește-ne
Arhivă
Bugetul 2026 trece de prima lectură – Majoritatea îl numește...
decembrie 12, 2025
Statul va cheltui peste 15 milioane de lei pentru salarizarea...
decembrie 12, 2025
178.000 de gospodării pierd sprijinul pentru iarnă – O familie...
decembrie 12, 2025
Slusari acuză ANRE de tergiversare la ajustarea tarifelor la gaze,...
decembrie 12, 2025
Explozie pe piața chiriilor – Capitala aduce peste 73 de...
decembrie 12, 2025
Guvernul pornește programul de compensații pentru iarnă – Cererile pot...
decembrie 12, 2025
