Luni, 7 iunie a fost făcut public raportul anual privind cheltuielile militare la nivel mondial, realizat de către Institutul internațional de cercetări pentru pace din Stockholm (Sipri). Potrivit acestuia cheltuielile militare mondiale au atins anul trecut un nivel record. Printre factori au fost menționate cheltuielile susținute de războiul din Irak, revenirea Rusiei pe piața mondială și ambițiile Chinei de a deveni actor global.
Analistul de la Sipri, Sam Perlo-Freeman este de părere că în războiulul împotriva terorismului mai multe state au fost determinate să-și revadă proiectele lor dintr-o perspectivă puternic militarizată. "În același timp, războaiele din Irak și din Afganistan au costat 903 mlrd dolari în plus doar pentru bugetul Statelor Unite", a explicat expertul.
În topul clasamentului militar al Sipri, considerat un punct de referință la nivel mondial în materie de arme și conflicte se află trei țări: SUA, Federația Rusă, China. Statele Unite dețin primul loc acumulând în 2008 peste 41% din creșterea totală a cheltuielilor militare mondiale, mai mult decât următoarele 14 state aflate în continuarea clasamentului, o moștenire a epocii Bush, potrivit sursei citate.
Începând cu anul 1999, cheltuielile industriei americane de apărare au crescut cu 67% în prețuri actualizate, pentru a atinge 607 mlrd dolari în anul 2008.
China și Rusia, mari actori geopolitici, și-au alimentat ambițiile de mari puteri grație unei perioade a creșterii economice favorabile. Acestea și-au triplat bugetul militar în ultimii zece ani. Astfel, China a urcat, pentru prima oară, pe locul doi în clasamentul realizat anual de Institutul internațional de cercetări pentru pace din Stockholm, cu 6% din totalul cheltuielilor, depășind Franța (4,5%) și Marea Britanie (4,5%).
Cheltuielile militare ale Americii de Sud au crescut și ele cu 50% în aceeași perioadă de timp "susținute de cursa declanșată de Brazilia pentru a deține statutul de putere regională și de cheltuielile efectuate de Columbia, legate de conflictele interne", precizează analistul Sam Perlo-Freeman.
Menționăm că dintre primele 15 țări aflate în acest clasament, doar Germania (-11%) și Japonia (-1,7%) și-au redus cheltuielile militare începând cu anul 1999.
În 2008, cheltuielile militare mondiale au atins cifra de 1.464 mlrd dolari, în creștere cu 45% în ultimii zece ani și au reprezentat 2,4% din avuția mondială. Astfel, fiecare locuitor al planetei a cheltuit 217 dolari pentru procurarea de armament, conform datelor Sipri. Comparativ cu anul 2007, majorarea cheltuielilor pentru înarmare a fost de 4% în prețuri constante.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE