O iniţiativă legislativă de majorare a alocațiilor sociale adresate  copiilor care și-au pierdut părinții a fost înaintată de către vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici.
Deputata pledează pentru modificarea Legii privind alocaţiile sociale pentru unele categorii de cetăţeni, astfel încât alocaţia pentru copii, în cazul pierderii întreţinătorului, să constituie  30% din cuantumul pensiei minime indexate pentru limită de vârstă, stabilită anual de către Guvern, pentru fiecare copil.
„În prezent, alocaţia pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului se stabileşte în cuantum de 49 lei pentru fiecare din ei, fără a depăşi suma totală de 98 lei. Este evident că în condițiile actuale aceste sume sunt derizorii”, afirmă Liliana Palihovici.
Potrivit datelor statistice, din categoria beneficiarilor vizați de majorarea propusă în proiect fac parte circa 4040 de copii. Guvernul, urmează în condițiile art. 131 din Constituție și art. 58 din Regulamentul Parlamentului să identifice și să aprobe cheltuielile bugetare pentru implementarea prevederilor ce se conțin în prezentul proiect de lege.   

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE