Un deputat din cei neafiliați va adera la fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat. Acest lucru a fost anunțat de către președintele partidului, Marian Lupu, informează Politik.md.
Și asta pentru ca democrații să se declare drept „fracțiune lider” în cadrul negocierilor și să conteze pe funcția de prim-ministru. „Noi, ca și partid, astăzi am și informat colegii că la nivel de probabilitate de 90% putem vorbi deja de o fracțiune a Partidului Demcrat, care constă nu din 19 – ci din 20 de deputați. Pe aceată cale reconfirmăm poziția de grup parlamentar lider în cadrul acestui dialog cu alte partide de orientare pro-europeană”, a declarat Marian Lupu, după consultările cu ceilalți reprezentanți ai formațiunilor pro-europene.
De asemenea, Lupu a spus că le-a propus partenerilor de negocieri să stabilească o rundă de consultări cu președintele țării, la care să participe toți reprezentanții fracțiunilor pro-europene. Acea consultare ar urma să vină cu desemnarea unui candidat la funcția de șef al Guvernului.
„Din momentul în care noi vom depăși întrebarea privind formula, pe care urmează să o aplicăm în acest caz: cine desemnează prim-ministrul, și din momentul în care toată lumea cade de acord și vom ajunge la un numitor comun că PD, conform formulei aplicate în ultimii șase ani de zile, noi devenim responsabili pentru această funcție – la acel moment, eu vă asigur: de o manieră publică, transparentă și asumată, noi vom discuta în cadrul Biroului Permanent și vom desemna candidatul oficial pentru această funcție”, a declarat Lupu.
Menționăm, că în prezent sunt cinci deputați neafiliați în Parlament: Carpov Eugen, Juravschi Nicolae, Leancă Iurie, Lupu Lidia și Știrbate Petru.