Președintele Consiliului European, Charles Michel, criticat intens pe parcursul ultimelor săptămâni după ce a anunțat că va candida la europarlamentare, și-a anunțat retragerea din cursă și rămânerea la șefia Consiliului, pentru a preîntâmpina o eventuală ocupare interimară a funcției de Viktor Orban, relatează Politico, citând surse europene.

Decizia lui Michel vine cu două zile înainte ca liderii europeni să se întâlnească la Bruxelles. Anunțul surpriză al lui Michel că va candida la alegerile europarlamentare din vară, situație în care ar fi însemnat că pleacă din funcție înainte de finalul mandatului său, a provocat furia oficialilor europeani, diplomaților și Parlamentului European. Oficialii au perceput anunțul său drept un semnal că dă mai multă importanță propriului viitor politic decât rolului pe care îl are în prezent și viitorului UE. Decizia lui Michel punea presiune și pe liderii europeni să-i găsească rapid un succesor de compromis și să finalizeze și ocuparea posturilor de conducere la nivel european mult mai rapid decât era în mod obișnuit calendarul. După ce ar fi fost ales, Michel urma să preia mandatul de europarlamentar la mijlocul lui iulie, deschizând ușa posibilității ca Viktor Orban, liderul țării care asigură președinția rotativă a Consiliului UE, să ocupe interimar președinția Consiliului European.

Funcția de președinte al Consiliului European este crucială pentru numeroase decizii, inclusiv pentru ajutorul pentru Ucraina invadată. De asemenea, președintele Consiliului European conduce întâlnirile șefilor de guvern europeni și, împreună cu Parlamentul European, are prerogativa centrală de formare a noii Comisii Europene, brațul executiv al Uniunii Europene.

„Anunțarea deciziei mele devreme a asigurat că intențiile mele sunt transparente și a dat Consiliului European timp suficient să pregătească o tranziție instituțională lină, în interesul european și urmând alegerile europene. Succesorul meu urma să fie ales înainte de prima sesiune plenară a noului Parlament European. După consultări și reflexie atente, am considerat că, la fel ca în orice alegeri naționale sau locale, campania electorală este compatibilă cu exercițiul unui mandat politic care se încheie. În plus, experții de la Consiliul UE au concluzionat independent că această decizie este în acord cu principiile juridice și etice (...) Alegerea mea a dus la speculații intense și la o atenție mare din partea presei. Am anticipat o parte din ce s-a întâmplat, având în vedere abordarea mea – ar spune unii îndrăzneață. Asta a dus și la unele reacții extreme – nu în interiorul Consiliului European, ci în afara lui (...) Nu îmi doresc ca decizia mea să ne distragă de la misiune sau să submineze această instituție și proiectul nostru european, sau să fie folosită greșit în orice alt fel pentru a diviza Consiliul European, despre care cred că trebuie să muncească neobosit pentru unitatea europeană. (...) Din toate aceste motive, nu voi mai fi candidat în alegerile europene. Îmi voi devota toate eforturile către responsabilitățile mele actuale cu determinare, până ce ele vor ajunge la final. Voi fi mereu un susținător puternic al unei Europe democratice, puternice, unite și stăpână pe propriul destin”, a scris politicianul belgian pe rețelele sociale.

Totuși, în urma retragerii lui Michel de la europarlamentare și a rămânerii acestuia la post până la finalul mandatului, discuția succesorului lui Michel se va discuta la termen, în perioada în care se fac negocierile politice pentru noii lideri la Comisie și Consiliu, el mai probabil în luna noiembrie a acestui an.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE