UE îl felicită pe Valeriu Streleț cu ocazia numirii sale în funcția de prim-ministru al R. Moldova, lansând și mesajul de continuare a cooperării intensive dintre UE și Guvernul de la Chișinău, anunță Politik.md.
Însă, oficialii europeni cer noului Guvern și măsuri concrete, în special în domeniul justiției, dar și în aplanarea crizei din sistemul bancar. „Selectarea reformelor cheie cu o nouă determinare va fi esențială pentru a le ridica la nivelul așteptării oamenilor din R. Moldova. În particular, reforma în sectorul justiției și lupta contra corupției au nevoie de niște acțiuni reale și decisive. Mai mult, pentru noul Guvern va fi crucial să acționeze mai hotărât în privința crizei serioase din sectorul bancar”, se menționează în mesajul transmis de Departamentul Comunicare al UE.
UE rămâne a fi angajată în conlucrarea cu noul Guven în privința aplanării pacifiste și comprehensive a conflictului transnistrean, în baza integrității teritoriale și suveranității R. Moldova, cu acordarea unui statut special pentru Transnistria.  
Acordul de Asociere UE-R. Moldova, inclusiv cu Acordul de Liber Schimb, va putea să-și ofere toate posibilitățile pentru toți cetățenii, dacă Moldova își va îndeplini toate angajamentele de reforme. UE este gata să ajute prin suportul său, ca Moldova să reușească în acest sens. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE