Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a discutat cu omologul din Ucraina, Mykola Solski, dar și cu directorul Căilor Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, cu reprezentanții Serviciului Vamal și cu autoritățile omoloage din Ucraina „simplificarea procedurile de tranzit feroviar al produselor agricole pe teritoriul Ucrainei și Republicii Moldova, precum și ajustarea tarifelor pentru transportul de mărfuri pe calea ferată”. „Scopul discuțiilor este de a consolida cooperarea între autorități în noul sezon agricol, astfel încât să fie create condițiile necesare pentru sporirea accesului de mărfuri originare din Republica Moldova și Ucraina pe piețele străine. În acest sens, părțile au convenit să intensifice cooperarea pentru a îmbunătăți rutele de tranzit din ambele state”, se menționează într-un comunicat al ministerului Agriculturii.
Recent, Ucraina a cerut Comisiei Europene să nu prelungească dincolo de data de 5 iunie restricții temporare aplicate importurilor de patru produse agricole ucrainene în România, Polonia, Bulgaria, Slovacia și Ungaria, invocând faptul că această decizie a provocat ”dificultăți” sectorului agricol ucrainean.
Luni, 5 iunie, ar fi trebuit să expire restricțiile impuse de UE pe anumite importuri de cereale din Ucraina, în cinci state membre din așa-numita „prima linie” (România, Bulgaria, Polonia, Ungaria și Slovacia), dar ministrul polonez al agriculturii a anunțat că a primit de la Bruxelles o propunere privind extinderea interdicțiilor până pe 15 septembrie.