Transnistria este gata pentru dialog cu autorităţile din R. Modova, dar nu va accepta niciodată un statut în componența ei, a spus liderul republicii separatiste, Igor Smirnov, la conferinţa anuală de presă de duminică, 31 august, dedicată celebrării datei de autoproclamare a independenţei regiunii, la 2 septembrie 1990, potrivit Novîi Reghion. 
Liderul transnistrean a subliniat că deocamdată Transnistria nu are cu cine discuta, întrucât în R. Moldova nu a fost ales preşedintele. Iar despre noul preşedinte al Parlamentului, Smirnov a spus că s-a întâlnit cu Mihai Ghimpu în 1989 şi crede că de atunci "el nu şi-a schimbat convingerile, deşi a devenit social-democrat". Liderul separatiştilor transnistreni a subliniat că noul preşedinte al Parlamentului se consideră român.
Referitor la evenimentele care au avut loc în data de 7 aprilie, Smirnov a spus că totul a fost organizat special de către Partidul Comuniștilor. ”De ce, însă, nu știu, dar aceasta este părerea mea”.
Liderul transnistrean a adăugat că imediat după ce va apărea o dorinţă de dialog la Chişinău, Trasnistria va începe negocierile de normalizare a relaţiilor cu R. Moldova, dar a atras atenţia că Tiraspolul pleacă de la premisa că "alegerea poporului transnistrean este statul independent. Transnistria nu va face parte dintr-un stat care vrea să devină membru al Uniunii Europene”, a mai spus Smirnov.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE