Ieri, poliția din Fălești a fost sesizată de un bărbat originar din orașul Fălești, precum că soția și fiica sa au ieșit din casă circa 3 săptămîni în urmă (la 20 iunie) și pînă în prezent nu s-au întors.
 
Pentru a le depista și a stabili toate circumstanțele, oamenii legii au inițiat un șir de acțiuni operative de specialitate.
Ca rezultat al acțiunilor de investigație, ofițerii din Fălești au stabilit că ultima dată femeile au fost văzute în satul Bocșa, același raion, în gospodăria unui bărbat de 62 de ani, care a fost depistat strangulat de un copac la data de 23 iunie, curent. În spatele casei acestuia, întro groapă, au fost depistate două cadavre de gen femenin, carbonizate și parțial dezmembrate.
 
Audiați de poliție, vecinii susțin că înainte de a fi găsit spînzurat, în curtea acestuia se aflau niște persoane de gen femenin, care petreceau cu băuturi alcoolice, după care s-au auzit strigăte și ceartă.
 
Vecinii comunică că, nu au reacționat, deoarece în acea gospodărie deseori se auzeau petreceri și ceartă, ceea ce nu i-a neliniștit nici de această dată.
 
Cadavrele au fost predate expertizei medico-legale iar forțele de ordine presupun că femeile au fost ucise și îngropate, iar pentru a scăpa de pedeapsă suspectul s-a strangulat.
 
Poliția cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE