De regulă, creşterea economică a unui stat depinde de un set complex de criterii, dar în unele cazuri, o singură companie poate dicta o schimbare radicală. De exemplu, Nokia a contribuit cu 25% la creşterea economica a Finlandei, în perioada 1998-2007, iar declinul din prezent al companiei "dăuneaă grav" statului finlandez, scrie Business24.ro.
Cea mai mare companie din România, Petrom, a avut un profit record de aproximativ 887 milioane de euro, anul trecut. Profitul realizat este cu 72% mai mare faţă de cel aferent anului precedent şi reprezintă suma cea mai mare raportată de o societate din România.
Anul trecut statul român a avut un PIB de 136,4 miliarde de euro. Raportat la produsul intern brut al României, profitul Petrom reprezintă mai puţin de 10%. Sunt însă companii ale căror venituri înseamnă mai mult, iar procentul variază între 19% şi 161%.
Compania finlandeza Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile după volum, a generat aproape o cincime din exporturile totale ale Finlandei. Până în 2007, producătorul de telefoane mobile a plătit aproximativ 23% din valoarea totală a taxelor pe profit, achitată de toate companiile care activează în statul finlandez, arată Business Insider.
În aceste condiţii, declinul Nokia "afectează" şi finanţele finlandeze. Acţiunile Nokia au fost în cădere liberă şi au scăzut cu până la 90% din 2007 şi până în prezent, din cauza ascensiunii principalului sau concurent pe piaţa smartphone, Apple.
Pe plan mondial există şi alte cazuri de companii care "au un cuvânt de spus" în ceea ce priveşte evoluţia economică a statelor unde au sediul central. ArcelorMittal, Essar Energy, Royal Dutch Shell, China Mobile şi Glencore ocupă primele poziţii în topul format din aceste firme.
ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a avut venituri de 94 de miliarde de dolari în 2011. Compania are operaţiuni în mai mult de 60 de ţări, inclusiv în România, unde are unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara. Sediul central al producătorului de oţel se află în Luxemburg. Anul trecut, veniturile ArcelorMittal au reprezentat 161% din Produsul Intern Brut al acestui stat.
O altă companie care a reuşit să încaseze venituri ce au depăşit, din punct de vedere procentual, intregul produs intern brut al statului unde se află sediul central, este răfinăria Indiană Essar Energy. Aceasta a încasat în 2011 venituri care echivalează cu 132% din Produsul Intern Brut al statului Luxemburg.
Răfinăria Essar Energy este urmată, în clasament, de Royal Dutch Shell cu sediul central în Olanda, de China Mobile din Hong Kong şi Glencore, cu sediul central în Elveţia. Veniturile grupului petrolier anglo-saxon au ajuns, anul trecut, la 484,5 miliarde de dolari, suma ce reprezintă 56% din PIB-ul Olandei.
Cea mai mare reţea de telefonie din lume, China Mobile, cu peste 660 de utilizatori a raportat venituri de 77 miliarde de dolari, adică 34% din PIB-ul statului Hong Kong.