Fostul director al CFM și actual director executiv al Asociației Drumarilor și Transportatorilor, Oleg Tofilat atrage atenția că ideea lansării unei conexiuni feroviare directe între Chișinău și aeroport este una atractivă, dar riscă să rămână doar la nivel de concept dacă nu este susținută de investiții majore și o viziune coerentă.

„Da, ideea este foarte bună: să ajungem cu trenul la aeroport. Super idee. Dar stați puțin — ce legătură are infrastructura actuală cu aeroportul?”, a declarat Tofilat, subliniind lipsa unei abordări integrate.

Potrivit acestuia, un astfel de proiect nu poate funcționa fără construirea unui terminal feroviar modern direct la aeroport, adaptat nevoilor pasagerilor. „Pasagerul, cu două bagaje mari, trebuie să poată coborî din tren și să ajungă ușor în sala de plecări, fără scări. Altfel, nu va folosi trenul. Așa este în toate aeroporturile moderne”, a explicat Tofilat.

Tofilat a evidențiat că investițiile nu se opresc la terminal. Este nevoie de linii feroviare dedicate până la aeroport, precum și de trenuri moderne și confortabile. „Dincolo de terminal, ai nevoie de o linie ferată care să ajungă acolo. Altfel, nu are rost”, a punctat el.

De asemenea, expertul consideră că proiectul ar trebui să includă mai multe puncte de plecare din Chișinău, nu doar Gara Centrală. „Poți porni din mai multe zone, cum ar fi Sculeanca, cu stații intermediare, ca oamenii să nu fie nevoiți să traverseze tot orașul”, a spus Tofilat.

Un alt aspect important este frecvența curselor, care ar necesita mai multe garnituri de tren. „Dacă vrei ca trenul să circule o dată la 20–30 de minute, trebuie să calculezi câte trenuri îți trebuie. Probabil vor fi necesare garnituri noi, comandate din timp”, a adăugat el.

În opinia sa, proiectul depășește capacitățile actuale ale Calea Ferată din Moldova și ar trebui realizat printr-un parteneriat public-privat. „Este o problemă mult peste capacitățile CFM. Cel mai realist ar fi un parteneriat care să includă infrastructura, trenurile și operarea pe termen lung”, a menționat Tofilat.

În final, Tofilat a criticat lipsa de capacitate a autorităților de a implementa proiecte complexe. „Am construit cu greu drumul spre aeroport, iar acum vorbim despre ceva mult mai complicat. Din păcate, în Moldova, orice proiect ambițios este considerat utopie”, a conchis acesta.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE