Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, ar urma să-și afle astăzi sentința în dosarul în care este acuzată de finanțarea ilegală a partidului Șor, formațiune scoasă în afara legii. De dimineață, aceasta a venit la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde a fost întâmpinată de mai mulți simpatizanți.

Ședința de judecată a început la ora 9:00, iar în fața instanței s-au adunat zeci de simpatizanți ai bașcanei, care protestau și scandau lozinci de sprijin: „Evghenia, eroul nostru”, „Svetlana, suntem cu tine”, „Evghenia, suntem cu tine”, „Libertate”.

În ședința precedentă, din 1 iulie, procurorii au cerut o pedeapsă de nouă ani de închisoare într-un penitenciar de tip semi-închis și interdicția de a activa ca membru de partid timp de cinci ani.

În același dosar este vizată și Svetlana Popan, fosta secretară a formațiunii, pentru care procurorii cer o pedeapsă de opt ani de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis.

Decizia instanței urmează să fie pronunțată după ce avocații inculpatei își vor prezenta astăzi pledoariile finale, urmând deliberarea completului de judecată.

Evghenia Guțul este acuzată că, în perioada 2019–2022, ar fi participat la introducerea sistematică de fonduri necontabilizate în Republica Moldova, provenite de la un grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin curse aeriene și terestre operate rapid, tur-retur, în 24 de ore.

Cele două ar fi fost implicate și în organizarea protestelor antiguvernamentale ale Partidului „Șor” din 2022 și ar fi acceptat cu bună știință finanțarea ilegală a formațiunii cu circa 42,4 milioane de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE