Sheriff Tiraspol a rămas, din nou, fără antenor și este la a treia schimbare a unui tehnician într-un an. Antrenorul principal, ucraineanul Roman Pilipciuk a părăsit campioana Republicii Moldova la jumătate de an de la preluarea postului. Interesant este faptul că, într-un comunicat oficial, serviciul de presă al clubului tiraspolean a menționat că Roman Pilipciuk a plecat din cauza problemelor familiale.
Pilipciuk a condus Sheriff-ul de pe banca tehnică în 15 meciuri în diverse competiții mai mult interne. La timona Șheriffului a avut și două meciuri în cupele europene acolo unde „viespile” au acumulat doar un punct. Cu el pe bancă „galben-negrii" au repurtat 7 victorii, au consemnat 4 remize și au suferit 4 înfrângeri. La această etapă, se desfășoară super liga în campionatul intern, faza a doua, iar tirasplenii sunt fară victorie, după două meciuri disputate și ocupă, abia, locul 4, reali. „Viespile" au avut o evoluție neconvingătoare în cele 3 meciuri susținute, toate - pe teren propriu, la Tiraspol. Au învins cu 2:0 pe Victoria Chișinău în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei Moldovei, iar în campionat au remizat de două ori cu același scor de 1:1 - atât cu Dacia-Buiucani Chișinău, cât și cu Petrocub Hâncești. După toate cele 3 meciuri Pilipciuk nu a ezitat să-și critice public discipolii.
Interimatul funcției de antrenor la Sheriff va fi asigurat de Victor Mihailov. Acesta a mai fost în această postură și în luna octombrie a anului trecut, după demisia tehnicianului italian, Roberto Bordin.


