Numai în ultimele două luni polițiștii anunță că au efectuat 83 de razii de prevenire şi contracarare a pescuitului ilicit. În rezultatul acestora au fost constatate şi documentate 249 de contravenţii în privința cărora au fost întocmite procese-verbale contravenţionale, comunică Politik.md.
De asemenea, polițiștii au ridicat 67 de plase de pescuit cu lungimea totală de 5 596 metri, 4 ecrane de pescuit, 12 undiţe, o undiţă electrică şi 2 bărci. În ceea ce privește peştele ridicat, acesta este comercializat, iar mijloacele băneşti obţinute se transferă pe contul Serviciului Piscicol. În funcţie de timpul, locul şi condiţiile săvârşirii faptei ilicite, peştele poate fi lăsat contravenientului, cu condiţia achitării costului lui la preţul de piaţă.
Totodată, în acest context, de la începutul lunii aprilie și până la 7 iunie curent, au fost desfăşurate 81 de întruniri cu persoanele responsabile de protecţia mediului, membrii Societăţii Vînătorilor şi Pescarilor şi administraţiei publice locale.
Amintim că începând cu 1 aprilie până pe 30 iunie curent, este interzis pescuitul comercial, sportiv şi de amator al tuturor speciilor de peşti şi dobândirea moluştelor, crustaceelor şi altor organisme acvatice în bazinele acvatice piscicole naturale din Republica Moldova.