Un grup de tineri au fost reţinuţi în flagrant, pentru că intenționau să pună în circulație dolari falşi, anunţă Politik.md.
Potrivit poliţiei, din grup fac parte 6 persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 38 de ani, locuitori ai municipiului Chișinău și raionului Străşeni, iar după o schemă frauduloasă, aceştia pun în circulaţie dolari falşi, în special bancnote de 100.
Grupul activează de circa patru luni de zile, raza de acționare fiind capitala. Suspecții au fost încătușați în momentul în care au încercat să realizeze 1 000 de dolari SUA falși în schimbul a 3 600 lei.
Liderul grupării a fost responsabil de dobândirea banilor falşi iar ceilalţi membri - de identificarea şi întâlnirea cu potenţialii clienţi şi realizarea nemijlocită a banilor.
Mai mult, în urma unor percheziţii autorizate efectuate la data de 8 februarie, curent, la domiciliul conducătorului grupului, poliţia a depistat o grenadă F 1, cartuşe pentru automat AK 47, un cartuş pentru vânătoare, încărcătoare pentru armă.
Cazul este cercetat de către poliţie. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.