Liderul fracțiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleț, a menționat astăzi, 2 mai, de la tribuna centrală din holul Parlamentului, că în urma discuțiilor cu fracțiunile parlamentare, inițiate de comuniști, urmează să fie creată o nouă majoritate parlamentară, care va desemna un nou președinte al Parlamentului și va numi un nou Guvern, anunță Politik.md.
Potrivit lui Valeriu Streleț, aceste pauze luate din timpul ședinței plenare de joia trecută nu sunt interzise și anume pentru că regulamentul Parlamentului nu prevede reglementări pentru aceste pauze. De asemenea, deputatul susține că la început discuțiile vor fi purtate în interiorul partidului, după care vor discuta și cu reprezentanții PCRM, care au solicitat pauza pentru discuții, pentru a identifica o candidatură la funcția de președinte al Parlamentului.
„Am luat act de această solicitare și pe parcursul zilei curente vom purta discuții cu fracțiunile parlamentare. Noi nu ne dorim alegeri anticipate și nu vom contribui la apropierea alegerilor. De regulă, această candidatură este desemnată de majoritatea parlamentară. Asta este norma regulamentară și dacă mâine va exista o candidatură agreată, putem asista la crearea unei noi majorități parlamentare, care ulterior ar fi obligată să propună președintelui țării o candidatură pentru funcția de prim-ministru, și ulterior să participe la aprobarea Guvernului și a programului acestuia”, a menționat Streleț.
Potrivit lui, deocamdată nu se cunoaște cine va fi înaintat la funcția de speaker, iar PLDM urmează să se pronunțe după ce vor fi purtate consultări adiționale în rândul fracțiunii parlamentare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE