Guvernul mizează pe încasări suplimentare de cinci miliarde de lei în urma aplicării noii politici fiscale, însă realizarea acestei prognoze depinde și de comportamentul consumatorilor. Aproximativ 500 de milioane de lei, adică 10% din suma estimată, ar urma să fie colectate din impozitarea jocurilor de noroc. Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, recunoaște că nu poate garanta atingerea țintei, deoarece noile taxe ar putea determina jucătorii să-și schimbe obiceiurile.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV. Întrebat dacă statul va reuși să colecteze cele cinci miliarde de lei suplimentare prevăzute în politica fiscală, deputatul a spus că are încredere în estimările Ministerului Finanțelor, dar a admis că există factori greu de anticipat.
„Asta este o întrebare despre încredere. Eu am încredere în specialiștii de la Ministerul Finanțelor, care sunt acolo de ani de zile și care și-au demonstrat în exercițiile anterioare că pot să lucreze cu o anumită precizie”, a afirmat Spatari.
Totuși, parlamentarul a subliniat că încasările depind inclusiv de reacția populației la noile măsuri fiscale.
„Acum este dificil să prezici comportamentul consumatorilor, mai ales că este vorba de unele produse sau servicii care țin de obișnuințele oamenilor”, a explicat acesta.
Un exemplu este sectorul jocurilor de noroc, de unde autoritățile speră să obțină aproximativ jumătate de miliard de lei. Noua politică fiscală prevede o taxă suplimentară pentru jucători la depunerea banilor, iar efectul acesteia asupra încasărilor rămâne de văzut.
„De exemplu, 10% din aceste fonduri suplimentare trebuie să fie colectate din jocurile de noroc, din impozitul pe jocurile de noroc. Va fi o taxă suplimentară pentru jucători la depunere și vom vedea care va fi comportamentul jucătorilor, dacă vor continua să joace la fel de mult”, a declarat Marcel Spatari.
Potrivit deputatului, măsurile fiscale nu urmăresc doar creșterea veniturilor bugetare, ci și descurajarea unor comportamente considerate nocive.


