Fermierii s-au întâlnit pe 20 august cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bolea. După întrevedere, agricultorii au declarat că insistă să fie instituită starea de urgență în agricultură, astfel încât Executivul să poată obține ajutor financiar mai rapid de la partenerii internaționali. De cealaltă parte, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, spune că Guvernul nu poate declara stare de urgență în agricultură deoarece legislația Republicii Moldova permite fermierilor să-și soluționeze problemele financiare, notează newsmaker.md
După discuția cu reprezentanții Guvernului, directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău, a declarat pentru presă că agricultorii insistă totuși pe instituirea stării de urgență în agricultură.
„Ceea ce am văzut acum, la invitația premierului, este că statul caută soluții, dar nu acele soluții care să aibă efect imediat. Noi am cerut să declare stare de urgență pentru a opri executările din toate părțile implicate, fie că vorbim de bănci sau furnizorii de inputuri, după care guvernul să vină cu soluții pe termen scurt și lung. Dacă nu declarăm stare de urgență în țară, nu vom obține ajutor consistent din partea instituțiilor financiare, fie că vorbim despre FMI, băncile internaționale sau Uniunea Europeană. Cum poți să obții un ajutor financiar dacă nu declari că situația este gravă?”, susține Bădărău.
Nemulțumit de discuțiile de la Guvern, agricultorul Dinu Todos din Cahul a anunțat că va depune o solicitare la ambasadele din Republica Moldova, inclusiv la cele ale Statelor Unite ale Americii și României, pentru a veni la fața locului și a evalua pierderile suferite de agricultori.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea a afirmat că Guvernul Republicii Moldova a identificat 100 de milioane de lei și începând de miercuri, 21 august, asociațiile de fermieri să delege câte o persoană pentru a elabora regulamentul de repartizare a acestor mijloace bănești.
„Sunt 97 de mii de hectare care au avut de suferit din cauza calamităților naturale: secetă și grindină, afectând culturile de grupa I și grupa a II-a. Anul acesta este un an extrem de atipic, care a demonstrat vulnerabilitatea agriculturii românești în fața schimbărilor climatice. Până astăzi avem depuse aproximativ 2 400 de acte care confirmă pierderile din agricultură și sunt procesate de autorități”, susține ministrul.
Referitor la solicitarea fermierilor de a institui stare de urgență în agricultură, Vladimir Bolea a declarat că nu este nevoie de a declara stare de urgență pentru a convinge băncile sau creditorii să anuleze anumite plăți deoarece legislația Republicii Moldova oferă mecanisme în acest sens.
„Schimbările climatice ne impun să ne adaptăm la noua situație, să implementăm tehnologii noi, să irigăm, să trecem de la cultivarea cerealelor la produse cu valoare adăugată înaltă. Să acționăm în perspectivă și pe termen lung, pentru că problema se repetă an de an și doar împreună o putem rezolva”, a declarat premierul Recean.
Pe lângă alocarea celor 100 de milioane de lei, Guvernul analizează și alte forme de sprijin, inclusiv majorarea subvențiilor, garantarea împrumuturilor de către stat și accesul la finanțare ieftină. De asemenea, se discută introducerea impozitului unic în agricultură, ajustarea accizelor la motorină, subvenționarea culturilor noi și performante, precum și extinderea programului de împădurire.


