Partidul Acțiune și Solidaritate continuă să fie formațiunea care va obține cele mai multe voturi în viitorul legislativ, dar în cazul organizării alegerilor parlamentare, PAS nu ar obține majoritatea.

Potrivit unui nou studiu al IMAS, actualul partid de guvernământ ar obține 34,7 la sută din voturi, iar pe locul al doilea, cu 30,4%, se află Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Pe locul al treilea, cu o pondere de 13,5%, se află Partidul Șansă, afiliat fugarului penal Ilan Șor. În top cinci se mai află Formațiunea „Partidul Nostru” și Partidul Mișcarea Alternativa Națională.

Ce ține de viitoarele alegeri prezidențiale, actualul șef al statului, Maia Sandu continuă să fie favorită. În cazul unui scrutin prezidențial anticipat, șefa statului ar obține majoritatea din voturile moldovenilor, însă urmează să se dueleze în turul doi cu liderul socialiștilor, Igor Dodon. Potrivit studiului, președintele Maia Sandu ar obține la prezidențiale 30,1 la sută, urmat de liderul PSRM, Igor Dodon, care deține o cotă de 24%. Pe locul al treilea s-a clasat actualul primar al Capitalei, Ion Ceban, cu o pondere de 8 la sută, iar pe locurile patru și cinci se află fostul premier Ion Chicu și fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah.

Totodată, sondajul arată că în eventualitatea organizării celui de-al doilea tur, Maia Sandu ar pierde fie în fața lui Igor Dodon, fie în fața lui Ion Ceban.

Totodată, potrivit IMAS, moldovenii își doresc ca odată cu alegerile prezidențiale să aibă loc și alegeri parlamentare anticipate. Astfel, 67% din respondenți au spus că sînt de acord ca alegerile prezidențiale și cele parlamentare anticipate să aibă loc concomitent.

Sondajul IMAS a fost realizat pe un eșantion de 954 de persoane în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie. Marja de eroare este de 3,2%.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE