Partidul Socialiştilor și-au înregistrat observatori şi vor delega zeci de persoane în Găgăuzia care vor monitoriza Referendumul, chiar dacă acesta a fost declarat ilegal. Ba mai mult, ei consideră că un asemenea referendum trebuie să aibă loc la scară naţională, anunță Politik.md.
„În vederea desfăşurării referendumului în conformitate cu toate practicile şi standardele internaţionale, PSRM a înregistrat zeci de observatori la Comisia Electorală din Comrat, iar mai mulţi membri de partid, alături de deputaţii PSRM se vor afla la Comrat în vederea monitorizării şi acordării sprijinului necesar pentru buna desfăşurare a referendumului.
PSRM reiterează faptul că actuala conducere are frică de consecinţele politice ale acestui referendum, faţă de voinţa poporului. Din aceste motive este important ca acest plebiscit să se desfăşoare în conformitate cu bunele practici existente în domeniu”, se arată în comunicatul de presă al formațiunii.
De asemenea, ei se laudă cu faptul că PSRM este singurul partid care a susţinut în mod oficial iniţiativa de organizare a Referendumului din Găgăuzia şi singurul partid, în documentele de program ale căruia este expres menţionată orientarea spre est – Uniunea Vamală, a vectorului politicii externe a RM.
Menționăm aici, că instanţa de judecată de la Comrat a anulat hotărârile Adunării Populare din Găgăuzia, care prevedeau: desfăşurarea referendumului legislativ pentru autodeterminarea externă a locuitorilor din regiunea găgăuză şi a doua – privind desfăşurarea referendumului consultativ cu 2 subiecte: 1. Cu privire la aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi 2. Cu privire la aderarea la Uniunea Europeană. Ambele plebiscite sunt programate pentru 2 februarie.