Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă în mod categoric iniţiativa, făcută publică în incinta Academiei de Ştiinţe din Moldova, care prevede demontarea monumentului ostaşilor-eliberatori ai ţării de sub ocupaţia fascistă, instalat în piaţa din faţa AŞM, anunță Politik.md.
Membrii și simpatizanții acestui partid sunt gata să iasă și la proteste, sau să participe la acţiuni similare, organizate de alte forţe social-politice pentru apărarea acestui monument. „Or memoria despre eroi aparţine întregului popor şi nimeni nu are dreptul să şi-o atribuie doar sie – pe de o parte, sau să o pîngărească – pe de altă parte”, se arată într-o declarație de presă a PSRM.
Membrii formațiunii mai consideră că pentru cea mai mare parte a societăţii moldoveneşti memoria despre eroii războiului, care şi-au jertfit viaţa în numele victoriei, este sacră.
„Guvernarea proeuropeană liberală de dreapta îşi continuă tentativele de „remodelare” a istoriei, considerîndu-le mai prioritate în raport cu problemele legate de creşterea bunăstării cetăţenilor, asigurarea unui trai decent nu doar pentru funcţionarii ce fac parte din cercurile loiale anumitor formaţiuni politice, ci şi pentru ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova”, mai scriu socialiștii în declarație.
Menționăm, că în acest an în R. Moldova se va marca cea de-a 70-a aniversare a operaţiunii Iaşi-Chişinău.