Staţionarea trupelor ruseşti în Republica Moldova, în apropierea graniţelor României, constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale, se arată în Strategia Naţionala de Apărare a Ţării (SNAT), înainată spre avizare Parlamentului de la Bucureşti, scrie Hotnews.ro.
Potrivit publicaţiei române, documentul postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, nu menţionează explicit trupele ruseşti, despre care Moscova susține că au rolul de a menţine pacea în Transnistria, dar face referire la faptul că ”staţionarea unor trupe străine, fără acordul țării gazdă, în apropierea graniţelor României, constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale”. Din acest motiv România „întelege să se implice activ în promovarea unei soluţii care să vizeze demilitarizarea regiunii, prin retragerea trupelor şi armamentelor staţionate illegal”.
De asemenea, în document se stipulează că România manifestă un interes deosebit faţă de Republica Moldova. În capitolul ”Acţiunea externă”, se arată că Moldova reprezintă ”un caz aparte, ce beneficiază de un interes special din partea României şi de susţinere în vederea integrării în familia europeană”.
În Stategie se prevede că doar prin aderarea României la spaţiul comun european pot fi eliminate „ultimele bariere care au separat o naţiune”.
Hotnews aminteşte că noua putere de la Chişinău a cerut în mai multe rânduri Rusiei retragerea armatei şi echipamentelor militare din Transnistria, considerând că aceasta este una dintre măsurile-cheie pentru rezolvarea conflictului din stânga Nistrului.
Strategia de Apărare a ţării este instrumentul de lucru în baza căruia instituţiile din domeniul securităţii naţionale elaborează propriile strategii sectoriale ”ce vor conţine măsurile concrete destinate contracarării şi combaterii riscurilor şi ameninţărilor”.
SNAT a fost înaintată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), spre avizare Parlamentului, la iniţiativa preşedintelui Trăian Băsescu. Până la 1 septembrie Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat au termenul pentru a da avize şi a întocmi un raport asupra Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării.