Federația Sindicală „Sănătatea” trage un semnal de alarmă privind situația critică din sistemul medical și solicită intervenții urgente din partea autorităților. Printre principalele revendicări se numără majorarea salariilor cu peste 10%, îmbunătățirea condițiilor de muncă și corectarea dezechilibrelor din sistem, pentru a stopa plecarea masivă a personalului.

Reprezentanții federației susțin că problemele sunt deja evidente și afectează direct calitatea serviciilor medicale. „Este nevoie de salarii decente pentru a menține calitatea serviciilor medicale și pentru a păstra personalul în sistem”, subliniază sindicaliștii.

Potrivit datelor prezentate, lipsa cadrelor medicale a dus la o supraîncărcare accentuată a angajaților. Nivelul cumulului de funcții a ajuns până la 1,9 per salariat, ceea ce înseamnă că mulți medici și asistenți lucrează practic pentru două posturi pentru a-și asigura veniturile.

Deși salariile au crescut în ultimii ani, sindicaliștii afirmă că majorările nu au rezolvat problema de fond. Valoarea de referință a crescut cu aproximativ 60% în ultimii opt ani, însă o mare parte din aceste creșteri au venit sub formă de sporuri, nu prin salariul de bază. În plus, inflația de aproape 7% în 2025 a redus semnificativ puterea de cumpărare a angajaților.

Federația atrage atenția și asupra inechităților din sistem. În unele cazuri, salariile din instituțiile medicale bugetare sunt mai mici decât cele din instituțiile finanțate prin asigurări, iar cadrele didactice din învățământul medical sunt plătite mai prost decât absolvenții lor ajunși în spitale. „Este paradoxal și incorect ca formatorii de cadre medicale să aibă salarii mai mici decât discipolii lor”, se arată în poziția oficială.

O altă problemă majoră este nivelul redus al sporurilor pentru condiții nocive, care variază între 250 și 500 de lei, mult sub nivelurile calculate anterior procentual. În același timp, interesul pentru obținerea gradelor de calificare a scăzut, după eliminarea unor stimulente financiare.

Sindicaliștii mai semnalează că volumul de muncă administrativă este în creștere, ceea ce reduce timpul acordat pacienților. „Medicul devine tot mai mult un operator de date”, avertizează aceștia.

Situația este agravată și de dificultățile financiare ale unor spitale, care se confruntă cu pierderi importante și bugete insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor de bază, inclusiv salarii și medicamente.

În acest context, Federația Sindicală „Sănătatea” cere autorităților să adopte urgent măsuri concrete: creșteri salariale reale, ajustarea sporurilor, finanțare adecvată și garanții pentru angajați în procesul de reformă a sistemului.

În lipsa acestor intervenții, sindicaliștii avertizează că exodul cadrelor medicale va continua, iar presiunea asupra celor rămași va crește până la un nivel critic, cu impact direct asupra pacienților și calității actului medical.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE