Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei îndeamnă societatea să iasă la vot pe 3 octombrie și să spună un „Da” ferm viitorului european al Republicii Moldova, cu un candidat la funcția de președinte, care a deschis onest și cu demnitate calea țării noastre spre Uniunea Europeană”.
Membrii Biroul Executiv al Federației Sindicale a Educației și Științei, fac un apel către activul sindical republican, peste 100 mii de membri de sindicat din domeniul educației și cercetării: profesori, educatori, cercetători, angajați non didactici, manageri, toți fiind persoane cu înalt angajament civic și aspirații democratice europene, în aceste zile decisive pentru soarta țării și pentru viitorul tinerei generații, pe care o educăm. Îndemnăm întreaga societate la o analiză critică, la o abordare onestă și obiectivă a campaniei în desfășurare.
Angajații din sistemul educațional, în activitatea lor de zi cu zi în strâns contact cu generația în creștere, nu pot rămâne indiferenți de viitorul acesteia. Unul din marile beneficii ale societății democratice, de care la moment ne bucurăm, este posibilitatea de a ne alege nouă și copiilor noștri viitorul. Vă îndemnăm să ieșim masiv la votare, să nu lăsăm intrușii să ne fure votul și viitorul!
Noi toți ne dorim aici, la noi acasă, un viitor prosper, ceea ce înseamnă pace, progres, egalitate, libertate, bunăstare. Aceste criterii ale societății democratice către care tindem cu toții și pe care le întrunește și ni le oferă societatea democratică europeană, trebuie să o implementăm aici, la noi acasă.
Cu cine vom merge pe această cale europeană? Este întrebarea la care trebuie să oferim răspuns univoc pe data de 3 noiembrie, în turul doi al alegerilor prezidențiale. Îndemnăm membrii noștri de sindicat, întreaga societate, să spunem un DA ferm, în continuare, viitorului european al Republicii Moldova, cu un candidat la funcția de președinte a țării, care a deschis onest și cu demnitate calea țării noastre spre Uniunea Europeană, care se asociază cu vectorul european al Republicii Moldova! Votăm viitorul european! Salvăm Moldova”, se arată în declarație.


