Cearta dintre doi soţi din Străşeni s-a sfârşit tragic, bărbatul fiind înjunghiat mortal de soţia sa, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit sursei, în septembrie curent, după ce femeia s-a întors acasă de la muncă a fost telefonată de amant care a invitat-o în ospeţie.
Discuţia telefonică a fost auzită de soţul femeii, care din cauza unei boli, de mai mulţi ani era ţintuit la pat. Bărbatul a început să-şi certe soţia şi să o numească cu cuvinte necenzurate.
Inculpata a luat un cuţit de bucătărie şi a înjunghiat bărbatul după care a ieşit din locuinţă unde s-a întors abia în ziua următoare, găsind victima decedată.
În cadrul audierii, inculpata a declarat că nu a dorit să-şi omoare soţul ci doar să-l sperie.
Pentru acţiunile sale, instanţa de judecată i-a stabilit femeii în vârstă de 56 ani, o pedeapsă de 10 ani închisoare.