Fermierul, Sergiu Stefanco spune că nicio revendicare a agricultorilor, discutate cu autoritățile, la sfârșitul anului 2023, n-a fost realizată, iar guvernarea nu vrea să înțeleagă gravitatea situației din agricultură.

Stefanco, unul dintre liderii protestelor din luna decembrie 2023 spune că fermierii sunt în incapacitatea de a-și onora datoriile față de băncile comerciale, iar mulți dintre ei riscă să falimenteze. Agricultorul cere guvernării să restricționeze tranzitul de cereale ucrainene pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, fermierul cere instituirea unui moratoriu la plata creditelor pe care agricultorii le-au luat de la băncile comerciale, notează IPN.

Sergiu Stefanco spune că niciuna dintre revendicările agricultorilor, discutate cu autoritățile la sfârșitul anului 2023, n-a fost realizată.

„Noi am cerut să oprească tranzitul de cereale din Ucraina. Tranzitul de cereale din Ucraina a afectat foarte mult logistica Republicii Moldova. Toți traiderii care cumpărau cereale de la noi, s-au mutat în Ucraina. Noi stăm într-o parte și ne uităm cum toată capacitatea logistică a Republicii Moldova lucrează pentru Ucraina. Noi nu putem oferi prețuri atât de mici, pentru că prețurile noastre de producere sunt mai mari față de prețurile din Ucraina și România. Noi suntem afectați. Nu putem acoperi cheltuielile. Noi am solicitat ca tranzitul să aibă loc doar pe cale ferată și la o vamă din nordul Republicii Moldova pe care n-o folosesc fermierii noștri. Acest lucru l-au făcut și România, și Polonia”, a spus Sergiu Stefanco în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

De asemenea, fermierul cere autorităților aplicarea unui moratoriu la plata creditelor, calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii, care cresc culturi cerealiere și oleaginoase. Sergiu Stefanco spune că România a aplicat un astfel de moratoriu, iar autoritățile de la Chișinău refuză să intervină.

„A doua cerință a noastră era aplicarea unui moratoriu la credite și datorii. Dorin Recean, Maia Sandu și Vladimir Bolea au spus că ei nu intervin în activitatea Băncii Naționale. Întrebarea mea către ei este: atunci cum a fost posibil ca în 48 de ore să avem alt guvernator al Băncii Naționale? De ce într-o țară europeană că România s-a intervenit și s-a pus moratoriu, iar la noi nu e posibil? Problema cea mai mare este că guvernarea nu vrea să înțeleagă gravitatea situației. Noi ne aflăm în dificultate de plată, băncile au confirmat că fermierii se află în dificultate de plată. O bancă a anunțat public că 40% din portofoliu o reprezintă fermierii și jumătate dintre ei sunt în incapacitate de plată. Asta e foarte mult. Am solicitat întrevederi cu guvernatorul Băncii Naționale. Nimic. Așteptăm întrevederea cu premierul Dorin Recean. Nimic. Așteptăm acțiuni din partea ministrului Agriculturii”, a mai spus agricultorul.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că la 22 ianuarie 2024 AIPA a reușit achitarea subvențiilor în sumă de circa 155 milioane de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE