Funcționarul care i-a cerut Avocatului Poporului să modifice datele unui raport este șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), chestorul, Viorel Cernăuțeanu. Acesta s-a arătat nemulțumit de modul cum Ombudsmanului a reflectat în raportul său un caz de suicid din cadrul comisariatului de poliție din Cimișlia care în opinia Avocatului Poporului ar fi fost unul „dubios”, notează newsmaker.md
Cernăuțeanu a confirmat că a transmis Avocatului Poporului o scrisoare, însă susține că nu poate fi vorba de presiuni asupra Ombudsmanului.
„Am remarcat că folosirea termenului “sinucidere dubioasă” este irelevantă în raportul Avocatului”, a menționat el.
Viorel Cernăuțeanu ar fi remarcat în scrisoare că un termen utilizat de Avocatul Poporului este „irelevant”.
„În scrisoare am remarcat că folosirea termenului „sinucidere dubioasă” este irelevantă într-un document juridic, adică în raportul Avocatului Poporului”, a menționat Cernăuțeanu. El a mai subliniat că organele guvernamentale ar trebui să aibă un instrument pentru a contesta concluziile Avocatului Poporului.


În seara de 19 ianuarie, Avocatul Poporului Ceslav Panico a anunțat că a primit pe e-mail o scrisoare de la șeful unei instituții guvernamentale, care i-a solicitat să modifice unul dintre rapoartele biroului Ombudsmanului.
Raportul a fost publicat pe pagina Ombudsmanului pe 15 decembrie 2023.