Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat, miercuri, 6 octombrie, decretul privind numirea lui Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Franţa, Oleg Serebrian, în calitate de Reprezentant Personal al Preşedintelui R. Moldova la Consiliul Permanent al Francofoniei, Reprezentant Permanent al R. Moldova pe lângă Uniunea Latină, precum şi de Delegat Permanent al R. Moldova pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), cu sediul la Paris.
Menţionăm că, în 2002, Oleg Serebrian a fost primul moldovean nominalizat de ministerul francez de externe ca "Personalitate a viitorului". El este membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului European de Înalte Studii Internaţionale din Nisa şi membru al Consiliului Centrului Internaţional de Formare Europeană din Paris.
De câţiva ani Serebrian susţine prelegeri în mai multe universităţi franceze, iar lucrările lui au fost publicate la una din editurile din Paris. A fost numit ambsador al R. Moldova în Franţa în luna iulie, curent.