Chiar dacă statul contractează credite și granturi pentru reabilitatrea infrastructurii feroviare din țară, pe interiorul ramurii există probleme sistemice. Una din ele este salarizarea angajațlilor de la CFM, implicit restanțele pe care le au feroviarii. Angajații Întreprinderii de Stat Căile Ferate ale Moldovei au restanțe la salarii de câteva luni. Administrația întreprinderii spune că a început să achite salariile pentru luna septembrie.

Potrivit reprezentanților CFM, motivul rămâne a fi reducerea traficului de mărfuri, iar situația s-ar putea redresa când vor crește volumele transportate pe căile ferate.

„Când vor crește volumele de mărfuri transportate pe căile ferate, pentru că suntem întreprindere în autogestiune și contăm doar pe veniturile pe care le generăm. Odată ce au scăzut, drastic nu putem spune, dar au scăzut volumele de mărfuri, nu putem face față tuturor cheltuielilor, în primul rând, a salariilor, pentru că, pe lângă salarii, noi mai avem și alte cheltuieli ale întreprinderii, tot din banii generați din venituri”, afirmă Dmitri Prohnițchi, șeful Serviciului comercial, CFM, notează radiomoldova.md

Probleme salariale la CFM au fost și anterior. La început de august, întreprinderea achita ultimele salarii abia pentru luna mai. Atunci reprezentanții Căii Ferate invocau aceeași problemă - reducerea traficului de mărfuri.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în nouă luni ale anului, pe calea ferată a fost transportat un volum de aproape trei milioane de tone de mărfuri, în scădere cu aproape trei procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

De la 1 iulie 2022, salariile angajaților de la CFM au fost majorate cu 89 la sută. Astfel, salariul mediu lunar al feroviarilor a crescut de la 4050 de lei până la 7654 de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE