În perioada 13-15 septembrie, la Chișinău va desfășura o vizită de serviciu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă, în cadrul unui briefing de presă susținut după ședința executivului de astăzi.

Potrivit autorităților, Mircea Geoană va avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului - Igor Grosu, dar și cu premierul țării Dorin Recean.

”În cadrul programului vor fi discutate ultimele evoluții ce țin de securitatea regională, dar și posibilitățile cooperării pe linia RM - NATO, posibilitățile de obținere a expertizei și susținerii NATO pe eforturile de democratizare și modernizare a țării noastre. În particular pentru dezvoltarea capacităților noastre de securitate, apărare, combaterea dezinformării și fortificarea rezilierii noastre în conformitate cu cerințele mediului actual de securitate”, a precizat Vodă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE