Taxele de intrare în muzeele subordonate Ministerului Culturii se vor majora. În acest sens, Ministerul a pregătit pentru mâine, 29 august, un proiect de lege ce urmează a fi înaintat în cadrul ședinței Executivului.
 
Potrivit legii, taxa de intrare în muzee va costa 10 lei pentru adulți și nu 5 lei, cum este în prezent. Elevii vor achita câte 2 lei și nu 1 leu, iar studenții vor scoate din buzunare câte 5 lei de persoană și nu 2 lei cum este în prezent.
 
De asemenea, se propune scumpirea și taxelor pentru ghidaj. Dacă un grup de elevi sau studenți doresc să beneficieze de serviciile unui ghid, ei vor achita 80 de lei și nu 20 de lei, iar pentru un grup de adulți taxa se mărește de la 50 la 100 de lei.
 
Străinii, care vor dori să fie ghidați de un specialist, care posedă una din limbile internaționale,  vor scoate din buzunare câte 100 de lei, dacă sunt studenți, și câte 150 de lei dacă sunt maturi, comparativ cu cei 80 de lei și respectiv 100 de lei, cum e taxa în prezent.
 
Beneficiarii de intrare gratuită, însă nu vor fi afectați de această nouă inițiativă, ei continuând să viziteze gratuit muzeele. Din această categorie fac parte: copiii până la 7 ani, copiii din instituțiile rezidențiale, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, delegațiile oficiale, angajații rețelei de muzee naționale, studenții și elevii instituțiile de arte plastice, muzeografii, militarii în termen, membrii ICOM şi ICOMOS.
 
Dacă această inițiativă va fi aprobată de către Guvern, ea va trece spre examinare în Parlament.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE