Instituțiile de învățământ din Bălți vor activa temporar în regim online, în contextul situației excepționale din municipiu. Decizia vizează gimnaziile și liceele, iar măsura urmează să intre în vigoare începând de mâine.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Alexandr Petcov, care a precizat că autoritățile locale au decis să treacă temporar la învățământ la distanță pentru a reduce riscurile și a gestiona mai eficient situația creată în oraș.
„În contextul situației excepționale, am luat decizia ca, începând de mâine, gimnaziile și liceele din municipiul Bălți să fie trecute temporar la învățământ la distanță. Grădinițele își vor continua activitatea în regim obișnuit”, a anunțat edilul.
Potrivit acestuia, decizia urmează să fie oficializată și aprobată în cadrul ședinței Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Bălți, care se va întruni pentru a analiza evoluția situației și măsurile necesare pentru protejarea populației.
Primarul a făcut apel la înțelegere din partea părinților, elevilor și cadrelor didactice, subliniind că măsura este una temporară și are drept scop menținerea siguranței și continuității procesului educațional.
Autoritățile locale monitorizează în continuare situația din municipiu și urmează să anunțe ulterior dacă regimul de învățământ la distanță va fi menținut sau dacă instituțiile de învățământ vor reveni la programul obișnuit.


