Galina Proidisvet, acţionar al BC „VictoriaBank” S.A. vine cu o replică la declaraţia făcută pe 11 august de Victor Ţopa la emisiunea „Fabrika” de la un post de televiziune, transmite Politik cu referire la un comunicat de presă de la Infotag. Declaraţia, susţine Proidisvet se referă la ea, astfel, precizează:
1. Acţiunile „Victoriabank”, care aparţin mie şi rudelor mele, nu au fost vîndute de bunăvoie. Noi am fost impuşi de Victor Ţopa, prin şantaj şi ameninţări brutale, să renunţăm la acţiuni, lucru care s-a întîmplat la Moscova în august 2007.
2. În legătură cu şantajul şi ameninţările la adresa mea din partea lui Victor Ţopa şi a tovarăşilor lui, am depus o plîngere la Procuratura Generală.
3. În ceea ce priveşte acţiunile „Victoriabank”, care ne-au fost luate fără voia noastră în urma faptelor menţionate mai sus, care erau coordonate de Victor Ţopa din Moscova în anul 2007, au fost depuse cereri pentru anularea „tranzacţiilor” respective şi, conform hotărîrilor Curţii Economice, care au fost pronunţate în favoarea noastră, acţiunile au fost restituite celor cărora le-au aparţinut după drept, adică mie şi rudelor mele – acţionari legitimi ai „Victoriabank”.
P.S. Detaliile cazului cum ne-au fost luate acţiunile, precum şi persoanele care au participat la acţiunile ilegale, sînt descrise în declaraţiile noastre pe care le-am făcut la notar după ce au avut loc aceste evenimente. Declaraţiile noastre au fost transmise organelor de anchetă.