Scandalul din cadrul Alianţei Moldova Noastră (AMN), iscat încă în decembrie, în urma ultimului Congres al formaţiunii, continuă, ajungând ca şi organizaţia de tineret să se împartă în două tabere.
Preşedintele organizaţiei de tineret a AMN, Sergiu Baltaga, care a declarat că a depus marți, 19 ianuarie, cerere de a părăsi formaţiunea a spus că tinerii nu se regăsesc în AMN. Potrivit lui, aceeaşi decizie a fost luată de circa 20 de lideri ai organizaţiilor locale de tineret. Aceştia spun că tinerii nu sunt promovaţi şi sunt utilizaţi doar în campaniile electorale, iar aceasta se datorează actualei conduceri a partidului, care va falimenta politic.
Tinerii care au ieşit din AMN aderă la Mişcarea Acţiunea Europeană, la fel ca ceilalţi foşti membri AMN, ai aşa-numitului „grup Untilă”, despre care au declarat că este o formaţiune de perspectivă.
Pe de altă parte, un alt grup de tineri din AMN, lideri ai organizaţiei de tineret, care au organizat după aceasta o conferinţă de presă au declarat că primii au trişat deoarece nu au depus cerere de părăsire a formaţiunii. Aceştia au declarat că tinerii din AMN au un cuvânt de spus şi că vor activa împreună pentru reformarea partidului.
Potrivit vicepreşedintelui OT AMN, Viorel Sava, era şi normal ca Baltaga să-şi urmeze unchiul (unchiul acestuia ar fi Veaceslav Untilă) „Ne-a indignat faptul că şi-a asumat rolul de portavoce a OT AMN, fără acordul conducerii partidului”, a menţionat Sava.
La congresul AMN din 12 decembrie trecut s-au iscat neînţelegeri în ce priveşte procedura de alegere a preşedintelui partidului. În semn de protest, Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic, care candidau la această funcţie au părăsit Congresul, urmaţi de circa o sută de delegaţi din cei peste 400 prezenţi. Ulterior, grupul condus de Untilă a anunţat că părăseşte AMN şi aderă la MAE.