Cardinalul Keith O'Brien, liderul Bisericii Catolice Scoţiene, care este suspectat de comportament indecent şi urma să participe la conclavul ce îl va alege pe viitorul Papă, a demisionat, a anunţat luni Biserica Catolică din Scoţia, scrie Realitatea.net.

"Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a acceptat la 18 februarie demisia eminenţei sale cardinalul O'Brien de la conducerea arhidiocezei Saint Andrews şi Edinburgh (Scoţia)", a anunţat Biserica Catolică din Scoţia într-un comunicat, confirmând o informaţie difuzată anterior de posturile de televiziune britanice BBC şi Sky News.
Publicația The Observer a publicat sâmbătă un articol în care se arată că trei preoți și un fost preot îl acuză pe Keith O'Brien de fapte indecente care s-au petrecut în urmă cu 33 de ani.
Unul dintre cei patru bărbați susține că a fost atras de cardinal într-o "relație nepotrivită", în urma căreia a avut nevoie de consiliere psihologică.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE