6 persoane din raioanele Glodeni, Criuleni, Sîngerei, Florești și Anenii Noi, au fost găsite vinovate de publicarea subiectelor pentru examenele de absolvirea a gimnaziului și de bacalaureat, precum și a soluțiilor acestora, în sesiunea 2024, Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE),care au prezentat rezultatele anchetei.
Potrivit MEC, cele 6 persoane vor fi sancționate. În cazul persoanelor fizice amenda va fi de până la 4.500 de lai, în cazul persoanelor juridice - până la 12.000 de lei, în cazul persoanei cu funcţie de răspundere - până la 12.000 de lei cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an.
Reprezentanții MEC anunță că Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției a remis copiile materialelor către IP Glodeni, IP Criuleni, IP Sîngerei, IP Florești, IP Anenii Noi pentru aplicarea sancțiunilor.