Sunt puse elementele unei stabilități a situației financiare a lumii și a Europei. Despre aceasta a declarat președintele Franței, Nicolas Sarkozy ieri, într-un interviu pentru posturile franceze de televiziune. Președintele a apreciat și starea actuală economică a Franței, subliniind că deficitul public din anul precedent este mai mic decât s-a prevăzut, atingând nivelul de 5,4% din PIB, față de 5,7%, cât era prevăzut până în prezent.
De asemenea, Sarkozy s-a pronunțat și asupra unor măsuri ce le va face pe finalul mandatului său.
De menționat că, alegerile prezidențiale din Franța vor avea loc în primăvara anlui 2012. Președintele francez a declarat că se va retrage din politică, dacă pierde alegerile prezidenţiale din acest an şi îşi va schimba viaţa radical.