Primul turneu important din sezonul de zgură, Masters-ul de la Monte Carlo, începe duminică 7 aprilie, iar recent s-a tras la sorți tabloul competiției. Jannik Sinner pare să aibă cel mai accesibil traseu dintre favoriți, în timp ce Carlos Alcaraz și Novak Djokovic vor avea câteva teste dificile în eventualul lor drum spre trofeu.
La startul evenimentului din Monaco se află cei mai buni jucători din circuit, inclusiv Novak Djokovic, care revine după o pauză de aproximativ trei săptămâni, ultimul meci al sârbului fiind cel de la Indian Wells contra lui Luca Nardi.
De pe tabloul principal de la Monte Carlo lipsește din păcate Rafa Nadal, câștigător a 11 titluri pe zgura monegască, care a anunțat însă că încă nu se simte suficient de pregătit pentru a reveni momentan pe teren. Totuși, Masters-ul nu este lipsit de veterani, deoarece pe tabloul principal se află jucători precum Stan Wawrinka, Gael Monfils.
În ceea ce privește traseele principalilor favoriți la tiltu, Jannik Sinner ar avea un parcurs accesibil chiar până în faza semifinalelor, unde ar putea da peste Daniil Medvedev, Alexander Zverev sau Stefanos Tsitsipas. Până la meciurile din „careul de ași", campionul de la Miami nu ar trebui să aibă mari probleme, ținând cont de forma sa recentă.
În schimb, Carlos Alcaraz și Novak Djokovic par să aibă adversari mai incomozi pe sfertul lor de tablou. Nole îl poate întâlni încă din optimi pe Lorenzo Musetti, jucătorul care l-a eliminat de la Monte Carlo chiar în aceeași fază a competiției. Dacă trece de italian, sârbul ar putea da în sferturi peste Andrey Rublev sau Alex De Minaur, australianul fiind unul dintre cei mai în formă tenismeni ai începutului de an. Nu în ultimul rând, sârbul se află pe aceeași parte de tablou cu Alcaraz, care este unul dintre cei mai buni jucători din circuit pe zgură.
Carlitos poate avea și el un adversar incomod încă din optimi, și anume francezul Ugo Humbert, care a căpătat recent titulatura de "ucigaș de giganți", după ce a câștigat în martie turneul de la Dubai, învingând oameni precum Daniil Medvedev sau Hubert Hurkacz. Ulterior, Alcaraz ar ptuea da în optimi chiar peste Hurkacaz sau Casper Ruud.
Posibilele sferturi de la Monte Carlo, dacă se califică primii opt capi de serie:
Novak Djokovic - Andrey Rublev
Carlos Alcaraz - Casper Ruud
Alexander Zverev - Daniil Medvedev
Holger Rune - Jannik Sinner
Novak Djokovic:
Turul 1: Liber
Turul 2: Safiullin/Jucător din calificări
Optimi: Fritz/Fils/Musetti
Sferturi: Rublev/De Minaur
Semifinale: Alcaraz/Ruud/Hurkacz
Finală: Sinner/Medvedev/Zverev
Jannik Sinner:
Turul 1: Liber
Turul 2: Korda/Davidovich Fokina
Optimi: Bublik/Struff/Baez
Sferturi: Rune/Dimitrov
Semifinale: Medvedev/Zverev/Tsitsipas
Finala: Djokovic/Alcaraz/Rublev
Carlos Alcaraz:
Turul 1: Liber
Turul 2: Auger-Aliassime/Jucător venit din calificări
Optimi: Humbert/Zhang
Sferturi: Ruud/Hurkacz
Semifinale: Djokovic/Rublev/Fritz
Finala: Sinner/Medvedev/Zverev