Rusia a anunţat Austria că suspendă livrările de gaze în ţară începând de sâmbătă. Prin urmare, Rusia va furniza volume semnificative de gaz doar Ungariei şi Slovaciei, relatează Reuters.
Austria a fost prima ţară vest-europeană care a cumpărat gaz rusesc atunci când URSS a semnat un contract de gaz în 1968, cu doar câteva luni înainte de invazia sovietică din Cehoslovacia. În acest an, relaţia se va încheia în urma unei dispute contractuale între Gazprom din Rusia şi OMV din Austria.
Într-un anunţ publicat pe platforma hub-ului de gaze din Europa Centrală, OMV a declarat că Gazprom i-a spus că aprovizionarea va înceta sâmbătă.
Austria este una dintre puţinele ţări europene încă dependente de gazul rusesc, deoarece o mare parte din restul continentului a redus importurile în urma războiului din Ucraina. OMV a declarat că s-a pregătit pentru eventuala întrerupere a gazului rusesc şi că încă mai poate livra gaz clienţilor săi importându-l prin Germania, Italia şi Ţările de Jos.
Cancelarul Nehammer a subliniat că Austria dispune de rezerve suficiente și surse alternative de gaze naturale. „Facilitățile noastre de stocare sunt pline și avem capacitatea de a obține gaze din alte regiuni. Nu putem fi șantajați,” a afirmat acesta în cadrul unei conferințe de presă organizate în grabă la Cancelarie.
Ce ține de Ungaria și Slovacia acestea sunt ultimele două state care depind de gazul rusesc, iar la nivel politic atât Budapesta cât și Bratislava sunt considerate apropiate Moscovei. De poziția acestor două state va depinde și sistarea tranzitului gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei, dacă acest fapt se va întâmpla după 1 ianuarie 2025. Chiar și așa tranzitul gazului prin Ucraina ar putea să continuă în lipsa unui nou contract între Gazprom și Naftogaz. Este posibil să apară o modificare în modalitatea de plată, iar contractele să fie încheiate între traderii europeni și operatorul ucrainean, cu plata la granița cu Rusia.
Gazprom a redus semnificativ livrările de gaze către Europa în 2022, invocând dispute privind plățile în ruble, o măsură descrisă de liderii europeni drept „șantaj energetic” ca răspuns la sprijinul oferit Ucrainei împotriva invaziei ruse. Întreruperile au determinat o creștere masivă a prețurilor gazelor naturale și au contribuit la o inflație care a atins două cifre în octombrie 2022, dar care s-a redus ulterior.