Administrația de la Tiraspol și Kremlinul ar putea cumpăra gaze naturale pentru Transnistria de pe piața spot europeană. Acest scenariu este prezentat de „Kommersant”. Publicația precizează că achizițiile urmează să fie făcute prin compania „Natural Gaz” DC în calitate de principala opțiune pentru restabilirea livrărilor în stânga Nistrului.

Cheltuielile pentru achiziția gazelor naturale de pe piața europeană urmează a fi suportate de bugetul Rusiei.

„Din ianuarie până în aprilie este planificată furnizarea a aproximativ 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi, la un preț de aproximativ 164 de milioane de dolari”, precizează „Kommersant”.

Sursele publicației au precizat că, pentru livrarea gazelor naturale Transnistriei prin conducta „Turkish Stream” și prin gazoductul transbalcanic, „Gazprom” va trebui să negocieze cu Bulgaria, România și Ucraina, deoarece o mică parte a acestui traseu traversează și teritoriul Ucrainei.

Potrivit unor surse, ANRE urmează să examineze opțiunea dacă Natural-Gaz va putea să livreze gaz în regiunea transnistrană. Deși legislația RM este una permisivă la acest capitol, vor apărea multe dificultăți de ordin tehnic și operațional

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE