România va trimite în Ucraina un sistem de apărare anti-rachetă tip Patriot. Senatul României adoptat, ieri, un proiect de lege care prevede donarea acestui sistemul militar de producție americană, care va contribui la apărarea orașelor și obiectivelor militare ucrainene în fața atacurilor Rusiei.

Senatorii români au adoptat în procedură de urgență proiectul de lege privind donarea sistemului Patriot către Ucraina. S-au înregistrat 101 voturi „pentru”, doar 13 voturi „împotrivă” și 2 abțineri. Președinta comisiei de apărare, Nicoleta Pauliuc, a subliniat că nu se pune problema ca România să rămână fără protecție, fiind în vigoare în prezent un contract cu partea americană pentru achiziția a 7 sisteme Patriot, din care două sunt deja funcționale.

Anterior, oficialii români au precizat, totuși, că România ar trebui să primească măsuri compensatorii din partea NATO după donarea acestui sistem militar de înaltă performanță care valorează peste jumătate de miliard de euro.

Recent, liderii NATO au decis relocarea din Italia în România a unui sistem radar de ultimă generație care să întărească securitatea flancului estic al alianței în contextul atacurilor cu rachete și drone ale armatei ruse față de porturile ucrainene de la Dunăre, situate în apropierea graniței cu România și R Moldova.

În prezent, România deține 4 sisteme de apărare antiaeriană Patriot din cele 7 pe care le-a comandat de la americani, valoarea tranzacției fiind de aproape 4 miliarde de dolari.

În luna iunie, Consiliul Suprem de Apărare al României a decis să trimită sistem de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, însă autorităţile române au cerut aliațior, în special Statelor Unite, să livreze un "sistem similar sau echivalent". 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE