Un tânăr din capitală riscă 5 ani de închisoare pentru o glumă. Acesta s-a adresat cu o plângere la Procuratura Anticorupţie în care solicita tragerea la răspundere penală a unui colaborator de poliţie, pentru că i-ar fi extorcat 200 euro.
Procurorii au pornit o cauză penală pe faptul coruperii pasive săvârşite prin extorcare. În urma acțiunilor de urmărire penală, inclusiv şi audiere a colaboratorului de poliţie în calitate de bănuit s-a constatat că plângerea tânărului conţine un denunţ calomnios, cauza penală pe faptul coruperii pasive fiind clasată din lipsa faptului infracţiunii.
Concomitent, Procuratura Anticorupţie a pornit în privinţa tânărului o cauză penală, pe faptul denunţării false legate de învinuirea de săvîrşirea unei infracţiuni grave.
La 21 august curent „petiţionarul” a fost reţinut pentru un termen de 72 ore.
Potrivit declaraţiilor sale în calitate de bănuit, motivul denunţului calomnios este dorinţa de a intimida colaboratorii de poliţie, care investigau un presupus caz de furt, despre care însăşi petiţionarul a comunicat poliţiştilor.
La moment cauza penală se află în gestiunea Procuraturii Anticorupţie.
Dacă va fi găsit vinovat tânărul riscă amendă în mărime de la 4 la 16 mii lei sau închisoare de până la 5 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE