Controversatul om de afaceri, Renato Usatîi, își dorește un partid politic în R. Moldova. Despre aceasta el scrie pe pagina sa de facebook, anunță Politik.md.
Usatîi anunță că în ultimele zile primește tot mai multe oferte din partea unor formațiuni de la Chișinău și nu exclude faptul că își va crea propria formațiune politică. „În ultimele 5 zile am primit solicitări să intru în 2 partide, dar și să prezidez altele 3. Dar dacă vom crea un nou partid, ce denumire îi vom pune?”, se întreabă omul de afaceri.
Anterior, businessmanul s-a implicat foarte activ în situația politică din țară, expunându-se ferm față de vectorul pro-rus al politicii externe din R. Moldova. El a afirmat de mai multe ori că „doar Rusia și statele CSI au fost şi vor rămâne principalii parteneri economici ai Republicii Moldova”. De asemenea, el a criticat de nenumărate ori conducerea de la Chișinău pentru orientare pro-europeană, pentru faptul că produsele moldoveneşti nu vor fi competitive pe piaţa europeană, iar Moldova va fi invadată de produse ieftine de import, pierzând piaţa Rusiei.