Referendumul pentru integrarea europeană ar putea avea loc pe 20 octombrie. Majoritatea parlamentară PAS a expediat pentru avizare la Curtea Constituțională proiectul de lege constituțional și proiectul de hotărâre a Parlamentului privind desfășurarea referendumului constituțional. În aceeași zi ar urma să aibă loc alegerile prezidențiale.
Potrivit proiectului de modificare, Constituția urmează să fie completată, în preambul, cu două alineate, cu următorul conținut:
”RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova;
DECLARÂND integrarea europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova,”
De asemenea, Legea Supremă va fi completată cu Titlul V prim, în care se vor regăsi Articolul 140 prim, care se referă la aderarea țării noastre la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
În sesizare, Curtea Constituțională este informată și despre desfășurarea, în 20 octombrie 2024, a unui referendum republican constituțional, la care cetățenii vor fi întrebați ”Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
