La scurt timp după briefingul liderului PL, Mihai Ghimpu, în care acesta a cerut demisia premierului Vlad Filat și a persoanelor vizate în cadrul acelor discuții telefonice interceptate, PLDM a venit cu o reacție, anunță Politik.md.
Vicepreședintele formațiunii politice, Vadim Pistrinciuc, a menționat, în cadrul unui briefing de presă, că de fatp, liberalii își doresc alegeri anticipate. „Menționez că este o declarație lipsită de sens și e lipsă de viziune politică. Dl Ghimpu are dreptul să ceară această demisie în Parlament, dar aceasta se sincronizează perfect cu solicitarea lui Plahotniuc și Dodon, iar astfel de declarații vor avea consecințe politice. PL este interesat de alegeri anticipate și subminarea puterii Guvernului, iar pentru reforme e nevoie de guvernare, e nevoie de muncă”, a menționat Vadim Pistrinciuc.
Vicepreședintele PLDM a mai spus că ieșirea de astăzi a lui Ghimpu le-a confirmat că aceste interceptări ilegale nu sunt întâmplătoare, ci este evident că liberalul, în coordonare cu fostul prim-vicepreședinte, duc la provocarea alegerilor anticipate.
Amintim, că astăzi, Mihai Ghimpu a solicitat demiterea de onoare a celor vizați în înregistrările audio a convorbirilor înalților funcționari de stat, în care sunt descifrate convorbirile cu șeful FISC-ului, Nicolae Vicol.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE