În raport, se trec în revistă evenimentele politice din perioada precedentă, prin care se salută aprofundarea negocierilor dintre UE și R. Moldova pentru semnarea acordului de Asociere, precum și este apreciat faptul că anul trecut a fost ales președintele țării, ceea ce a pus capăt crizei politice din țară. În același timp, europenii se arată îngrijorați de faptul că la începutul acestui an, în cadrul Alianței de Guvernare, au apărut noi tensiuni, ceea ce pune sub semnul întrebării stabilitatea politică a R. Moldova.
„În 2012, R. Moldova a abordat majoritatea recomandărilor-cheie expuse în raportul precedent. Se continuă implementarea reformelor în domeniile de asistență socială, sănătate și educație, energie și ajutor de stat, apropierea de reglementarea acquis-ului UE, precum și s-au finalizat pașii rămași din prima fază a Planului de Acțiuni privind liberalizarea vizelor. Mai este loc de îmbunătățire în domeniile precum: lupta contra corupției, reformele în justiție și sistemul de aplicare a legii”, se arată în raport.
În context, europenii vin și cu unele recomandări pentru oficialii de la Chișinău. În primul rând să fie continuate mai intens reformele în justiție și implementarea sistemului legislativ, prin implementarea strategiei de reforme în acest sector. De asemenea, se recomandă continuarea reformelor în cadrul Ministerului de Interne și a structurilor de drept.
O altă recomandare ține de intensificarea luptei contra corupției, prin reforma Procuraturii și a domeniului judecătoresc, a Centrului Anticorupție și continuarea îmbunătățirii și simplificării procedurilor vamale cu privire la facilitarea comerțului exterior și reducerea riscului de corupție.
În același context, UE recomandă prevenirea aparițiilor unor blocaje instituționale prin revizuirea Constituției, considerând că acest proces trebuie să fie desfășurat într-o manieră amplă. La fel, trebuie să fie asigurată implementarea totală a Planului Național de Acțiuni privind Drepturile Omului, prin aplicarea totală a Legii Nedescriminare.
Europenii mai recomandă implicarea pro-activă a Chișinăului în raport cu regiunea Transnistreană, pentru a promova o viziune ademenitoare și acceptabilă mutual, privind un viitor comun și o bază pentru un acord al celor două părți. O atenție specială ar trebui să fie acordată CCA-ului, pentru care europenii recomandă o independență efectivă și deplină, care s-ar putea răsfrânge asupra dinamicii implementării fazei a doua a Planului privind liberalizarea regimului de vize.
De asemenea, se menționează în raport, că R. Moldova trebuie să accelereze reformele din administrarea publică și să înceapă implementarea strategiei de descentralizare, cu privire la întărirea capacității instituționale și utilizarea eficientă a resurselor publice, precum și optimizarea administrației locale. Un alt moment ține de continuarea procedurii de privatizare, în particular a întreprinderilor cu capital de stat, precum și consolidarea transparenței acționarilor din sectorul bancar și îmbunătățirii domeniului de business, prin includerea unei proceduri de înregistrare a investitorilor străini și prin combaterea economiei tenebre.