Atât ministrul Dezvoltării Regionale, Marcel Răducan, cât și ministrul Transporturilor, Vasile Botnari, au scăpat basma curată. Asta după ce Comisia Naționale de Integritate a votat încetarea controalelor în ceea ce-i privește, comunică Politik.md.
Decizia a fost luată la ședința de astăzi, ca urmare a neconstatării încălcării regimului juridic de declarare a veniturilor și proprietății. Decizia a fost adoptată prin vot unanim.
Amintim deciziile de inițiere a controalelor, în acest sens, au fost luate de către CNI în data de 10 aprilie.
În privința lui Vasile Botnari, agora.md scria că acesta a declarat 5 conturi bancare pe care deţine mijloace băneşti în sumă de aproximativ 20 mii euro, o maşină, 30% din capitalul unei societăţi comerciale şi mai multe acţiuni la o bancă. Totodată acesta a omis datele privind imobilele, pe care le-ar avea în proprietate precum şi venitul obţinut în urma administrării SC „Vaborolux” SRL.
Situaţia e asemănătoare şi în cazul ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan. Conform datelor din declarația de avere pentru 2013, familia ministrului Răducan a avut un venit total de 1,42 milioane de lei. Aceasta mai deține cinci loturi de pământ în raionul Ocnița, 907 acțiuni la SA „Bucuria”, 340 de acțiuni la „Aviromprod România” și 200 de acțiuni în „Avicola Vadul lui Vodă”. Totodată, la categoria bunuri imobile și mobile, ministrul nu a indicat nimic, deşi în declarația de avere din 2012, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a menționat că deține o casă în comuna Grătiești cu o suprafață de 109,9 metri pătrați, fiind estimată la 82.620 de lei.