Vlad Filat ar putea oferi oportunitate comuniștilor să revină la guvernare, dacă va continua activitățile și declarațiile, care duc la dezechilibrul  Alianței pentru Integrare Europeană, iar aceasta ar permite revenirea lui Vladimir Voronin în fotoliu. Despre acest fapt scrie bloggerul Vasilache Ghenadie într-unul din articolele sale.
Potrivit lui, relaţiile dintre Filat şi Ghimpu ar fi unele destul de aprige, însă preşedintele liberal este cel care luptă cu adevărat pentru drepturile cetăţenilor RM, inclusiv cel la autodeterminare. Bloggerul mai scrie că politica lui Filat ar putea duce Moldova din nou spre prăpastie.
”Nu pentru că o doreşte el, premierul-soare. Dar aşa va fi, din momentul în care exact el, premierul-soare, va ridica toată lumea împotriva sa şi va genera revenirea comuniştilor la putere. Cel de-al treilea Vladimir – Plahotniuc – a făcut un gest de toată frumuseţea, oferind locul de vicepreşedinte al Parlamentului reprezentantului PCRM. Nu e că ar fi normal şi nu e că a dorit-o personal. Dar a fost un gest din degetul cel mijlociu către oponentul său politic: poftim degetul cel mijlociu, premier-soare, să ştii că va fi aşa cum vom dori noi şi nu cum vrei tu!”, mai scrie Vasilache.
Bloggerul mai menționează, că odată ce democraţia va fi cedată, vor reveni comuniștii, cauza fiind faptul, că ”clasa politică doreşte să-l elimine de la putere pe un mafiot cu acte în regulă”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE