"Lui Smirnov i s-a propus încă din aprilie să plece de bunăvoie”, au relatat surse din anturajul liderului de la Tiraspol. Dar el nu a dat curs propunerii, depunându-și candidatura pentru alegerile prezidențiale.
A urmat apoi convocarea la procuratura rusă a norei lui Smirnov, iar acum ancheta penala împotriva fiului său. "Deocamdată, candidatura lui Smirnov nu a fost inregistrată oficial, procesul aflându-se în fază de strângeri de semnături și documente cerute de Biroul central electoral al nerecunoscutei republici. Dar, imediat ce acest pas va fi efectuat, cu siguranță vor urma și alte replici ale Moscovei”, afirmă publicația.
Ziarul crede că „situația actuală este numai începutul: Moscova nu are chef de glume și, poate, Smirnov va renunța la planurile sale electorale”.
Adversarul lui Smirnov, fostul speaker al Sovietului suprem, candidatul la președinție, Evgheni Șevciuk, este de părere că acest lucru nu se va întampla. „Nu-l caracterizează pe Smirnov astfel de decizii, adică să dea inapoi. El va merge până la capăt”, afirmă politicianului transnistrean, el însuți reținut de Ministerul de Interne de la Tiraspol împreună cu un grup de „politologi” care, potrivit biroului de presă al instituției menționate, „desfășurau activități ilegale pe teritoriul” regiunii.
Șevciuk spune că a fost reținut pentru că respectivul grup de străini (moldoveni, ucraineni și un cetățean rus) au rupt afișele anti-Șevciuk din diferite localități.
Directorul Institutului din Chișinău pentru politici sociale, Arcadie Barbăroșie, a declarat că Moscova încearcă prin tot felul de mijloace să slăbească pozițiile adversarilor candidatului ei – Anatoli Kachimski, președinte al Parlamentului și candidat la președinție din partea partidului Obnovlenie.
Smirnov a efectuat deja patru mandate și mai vrea unul. Kremlinul nu vrea însă. Iar Șevciuk, care se bucura de cel mai ridicat rating în regiune, este acuzat de „orientări prooccidentale”. Dar nimeni nu știe cum va vota alegătorul transnistrean, care i-ar putea oferi Moscovei o mare surpriză.