PSRM a organizat o acțiune de protest în fața clădirii ministerului Agriculturii. Formațiunea politică acuză Guvernul că din cauza incompetenței sectorul agricol a ajuns în pragul falimentului.
Deputatul PSRM Radu Mudreac a subliniat că, în loc să susțină agricultura, un domeniu strategic pentru Republica Moldova, autoritățile actuale au distrus-o și au adus populația la limita sărăciei:
„„33% din cetățeni trăiesc la limita sărăciei. Noi am venit cu diferite proiecte de susținere a agricultorilor care au fost respinse de majoritatea PAS. Dar țara nu se poate dezvolta fără agricultură. Atâta timp cât vom fi guvernați de antistataliști, antipopor – Republica Moldova nu are viitor”, a spus Mudreac
Deputatul Petru Burduja a venit cu date concrete privind declinul sectorului:
”Din păcate, pentru guvernarea PAS, agricultura nu mai reprezintă o prioritate. În urmă cu câțiva ani, exporturile agroalimentare constituiau peste 45% din total. Azi, nu depășesc 30%. Dacă ne uităm la contribuția agriculturii în economia națională, acum câțiva ani era de 24–25%, în prezent, abia dacă se apropie de 7%. Trebuie să înțelegem că agricultura nu înseamnă doar producție pentru export — ea înseamnă locuri de muncă, dezvoltare rurală și menținerea vieții în satele Moldovei. Dacă oamenii pleacă din agricultură, pleacă și din sate”, a menționat Burduja
”Din cauza politicii ineficiente și a aventurilor geopolitice ale PAS și ale oamenilor numiți de ei, sectorul agricol a ajuns în pragul falimentului. Fermierii au pierdut piețele tradiționale de desfacere, iar autoritățile nu oferă mecanisme reale de sprijin. În plin sezon agricol, rafturile magazinelor sunt pline de produse de import, în timp ce produsele autohtone nu ajung să fie comercializate”, a declarat Igor Dodon, președintele PSRM.
Potrivit PSRM, noua guvernare, care va fi formată în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie, ”va reda agriculturii statutul de ramură strategică”.
”Vom asigura un sprijin real pentru fermieri, vom restabili accesul lor la piețele pierdute și ne vom asigura că produsele moldovenești — proaspete, calitative și accesibile — vor domina din nou rafturile magazinelor. Agricultura va redeveni un pilon al economiei, iar munca agricultorilor – respectată și bine plătită”, a mai spus Dodon.


